10 decembrie 2005
O piesă muzicală poate trece prin mâinile mai multor persoane înainte de a ajunge la public. Cineva compune, cineva scrie textul, cineva interpretează un ghid vocal, un orchestrator realizează orchestrația muzicală, iar producătorul muzical coordonează producția masterului – înregistrarea finală.
Nu oricine a participat în studio la realizarea piesei are calitatea de compozitor. Unii pot participa în calitate de autori, alții de prestatori de servicii de producție muzicală, iar alții în calitate de interpreți.
Contează însă în ce context a participat fiecare: dacă a contribuit la crearea operei muzicale, dacă a realizat o orchestrație sau un aranjament ori dacă a participat numai la interpretarea și producția înregistrării.
Aceste detalii au fost esențiale în litigiul privind paternitatea piesei „Dragostea din tei”, în care l-am reprezentat pe Dan Bălan.
Ce înseamnă paternitatea unei opere
Paternitatea este legătura dintre autor și opera creată de acesta, care îi dă autorului dreptul de a fi recunoscut ca autor al operei. Potrivit Legii nr. 8/1996, autor este persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera.
În cazul operei colective, legea separă calitatea persoanelor care au realizat contribuțiile creative de titularitatea dreptului de autor asupra ansamblului. În lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective – inclusiv prerogativele morale compatibile cu natura sa – aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia opera a fost creată.
În cazul piesei „Dragostea din tei”, aceasta fusese creată de Dan Bălan independent de alte contribuții creative.
De la ce prezumție pornește legea
Articolul 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 prevede că se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publicului.
Prezumția este relativă. Ea poate fi răsturnată prin probe, nu prin simpla afirmație ulterioară a unei alte persoane. Cel care contestă prezumția relativă trebuie să prezinte probe capabile să reconstituie un proces de creație anterior primei publicări, dar și la un moment anterior probelor deținute de persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publicului.
Momentul primei aduceri la cunoștința publicului trebuie identificat cu atenție, ideal pe suporturi fizice contemporane lansării. Declarația operei muzicale la organismele de gestiune colectivă poate dovedi o dată anterioară de existență a creației.
În cazul piesei „Dragostea din tei”, aceasta fusese adusă pentru prima dată la cunoștința publicului sub numele lui Dan Bălan, indicat ca autor, și tot astfel fusese înregistrată la organismele de gestiune colectivă.
Ce s-a întâmplat imediat după succesul piesei „Dragostea din tei”
Paternitatea compoziției „Dragostea din tei” a fost revendicată de persoana care participase la orchestrația piesei, bazându-se pe faptul că deținea o înregistrare de studio identică cu cea adusă la cunoștința publicului.
Pentru instanță, problema nu era să stabilească dacă acea persoană lucrase la realizarea înregistrării, întrucât participarea sa în calitate de orchestrator nu era contestată.
Problema era dacă această contribuție privea compoziția muzicală sau dacă intervenția asupra piesei avusese loc în procesul de producție, după ce opera fusese deja creată.
Dan Bălan deținea fișierele de lucru care reproduceau compoziția muzicală, iar acestea aveau o dată anterioară înregistrărilor de studio deținute de orchestrator. În plus, ceilalți doi membri ai trupei O-Zone ascultaseră piesa în varianta de lucru.
Mai mult, continuitatea stilistică dintre piesa anterioară O-Zone – „Despre tine” și „Dragostea din tei”, coroborată cu celelalte probe, a întărit concluzia că Dan Bălan este autorul ambelor compoziții.
Simpla deținere a unei înregistrări audio identice sau similare cu cea lansată public nu demonstrează paternitatea asupra compoziției muzicale dacă există fișiere de lucru cu dată anterioară care reproduc compoziția muzicală. Valoarea probatorie a unui fișier muzical rezultă din interpretarea coroborată a mai multor elemente: conținutul fișierelor, succesiunea lor, data transmiterii, modul de intrare în posesie, persoanele care le-au primit, modalitatea de acces la acestea și forma în care opera a fost publicată.
În cazul „Dragostea din tei”, existența unor fișiere succesive permitea urmărirea evoluției piesei de la momentul creației și până la lansarea publică.
Ce dovedește un ghid vocal și ce nu dovedește
Ghidul vocal este o înregistrare de lucru folosită pentru a reda linia melodică, textul, structura sau maniera în care urmează să fie interpretată piesa. El poate fi o probă foarte importantă, dar semnificația sa depinde de context.
Dacă ghidul conține o linie melodică deja conturată și este folosit ulterior pentru realizarea orchestrației, el poate demonstra că partea esențială a compoziției exista înaintea orchestrației.
În schimb, în cadrul unui proces creativ la care participă mai multe persoane, simplul fapt că o persoană cântă pe un ghid vocal nu dovedește că ea a creat melodia interpretată. O persoană poate înregistra o linie melodică primită de la altcineva, la fel cum interpretul unei piese nu devine compozitor doar pentru că vocea sa este fixată în înregistrare.
Pentru ca ghidul vocal să susțină paternitatea celui care îl interpretează trebuie stabilit și cine a creat materialul cântat. Contează dacă există variante anterioare, cine a transmis instrucțiunile, în ce împrejurări a fost realizat ghidul și dacă persoana care îl revendică poate explica în mod coerent evoluția compoziției.
Vocea de pe fișier și autoratul melodiei pot aparține aceleiași persoane, dar acest lucru nu se prezumă numai din audierea înregistrării.
În cazul analizat, ghidul vocal interpretat de Dan Bălan reda deja elementele esențiale ale compoziției asupra căreia urma să se realizeze orchestrația.
Compozitorul, orchestratorul și aranjorul – ce rol are fiecare
În litigiul „Dragostea din tei”, delimitarea acestor roluri a fost decisivă.
Compozitorul creează opera muzicală. Orchestratorul stabilește instrumentele sau sonoritățile.
Aranjorul poate interveni mai larg asupra modului de prezentare a unei opere, inclusiv asupra structurii, armoniei sau ritmului. Dacă intervenția reprezintă o contribuție creativă originală, aranjamentul poate beneficia de protecție distinctă, fără prejudicierea drepturilor asupra compoziției și textului preexistente. Aranjorul nu devine însă, numai prin realizarea aranjamentului, coautor al compoziției inițiale.
Lipsa unui contract nu dovedește calitatea de autor
În procesele de acest tip apare frecvent argumentul că persoana care revendică paternitatea nu a semnat un contract de cesiune. Argumentul pornește însă de la o premisă care trebuie mai întâi dovedită: existența unei paternități în condițiile legii.
Absența unei cesiuni nu poate transforma în autor o persoană care nu este autor în sensul legii. Numai după stabilirea paternității se pune problema titularului drepturilor patrimoniale și a necesității unui contract de cesiune.
Nici plata unei sume fixe nu prezumă autoratul. Ea poate reprezenta plata unei prestații, a unei activități tehnice, a unei interpretări sau a unei participări la realizarea piesei, în funcție de înțelegerea părților.
Calitatea de autor nu poate fi creată prin contract și nici prezumată din lipsa unui contract.
De aceea, într-un litigiu de paternitate, analiza trebuie să înceapă cu modul concret în care a fost creată opera: cine a realizat contribuțiile creative și dacă rezultatul este o operă individuală, o operă comună sau o operă colectivă. Numai după această calificare se poate stabili cui îi aparține dreptul de autor în temeiul legii.
Ce probe ar trebui păstrate de un autor
Procesele de creație sunt astăzi aproape în întregime digitale. Tocmai de aceea pot fi documentate mai ușor decât în trecut.
Un autor ar trebui să păstreze:
- versiunile succesive ale proiectului;
- demo-urile și ghidurile vocale;
- fișierele originale, nu numai exporturile finale;
- mesajele prin care transmite sau primește materialele;
- evidența participanților și a rolului fiecăruia;
- declarațiile operei depuse la organismele de gestiune colectivă și creditele aprobate la lansare;
- contractele privind compoziția, textul, orchestrația, interpretarea și producția;
- confirmarea scrisă a procentelor înainte de publicare.
Este util ca aceste documente să fie organizate înainte ca piesa să fie exploatată. După apariția unui conflict, recuperarea cronologiei este mai dificilă, iar informațiile disponibile pot fi incomplete sau modificate.
Concluzie
În cazul „Dragostea din tei”, fișierele de lucru, ghidul vocal, predarea materialului pentru realizarea orchestrației, persoanele care ascultaseră versiunea de lucru și prima aducere la cunoștința publicului au format un ansamblu coerent de probe. Acestea au permis delimitarea compoziției create de Dan Bălan de activitatea ulterioară a orchestratorului.
Într-un proces de paternitate, proba cea mai puternică nu este afirmația făcută după succesul piesei, ci urma lăsată de creație înainte ca succesul să existe.